Budapesta – informații practice

Vă povesteam în articolul precedent despre vacanța în Budapesta. Vreau acum să vă spun câteva lucruri de interes general, precum cazare sau transport.

Locul unde am fost cazați se numește Apartment4you Budapest și a costat 60 euro pentru două nopți.

Camera este destul de spațioasă și include o chicinetă(plită, frigider, tacâmuri), utilă în cazul în care doriți să vă preparați singuri câte ceva. Clădirea dispune de lift și locuri de parcare în curte. Prețul pentru o zi de parcare este de 6 euro. Nu știu dacă vi se pare mult, dar amenda pentru prima zi, în care am parcat înafara ei, a fost undeva la 18-20 euro 🙂

La recepție am dat peste personal vorbitor de limba română. Au fost amabili, arătându-ne două sau trei camere din care să ne alegem.

De la cazare și până la prima stație de metrou faci pe jos 5-10 minute. Și pentru că am ajuns la subiectul “metrou”, precizez că noi am ales să cumpărăm un abonament de transport pe trei zile, care costă 4150 HUF(13 euro). Metrourile sunt vechi, iar stațiile nu prea sunt semnalizate, în sensul că lipsește acel M care indică existența stației.

Am călătorit și cu tramvai și autobuz pe parcursul șederii noastre, acestea fiind incluse în prețul abonamentului.

În ceea ce privește limba, e dificil să gasești persoane care să vorbească engleza, iar cum maghiara nu e  pe lista noastră de limbi cunoscute, a fost o distracție. În timp ce urcam către Gellert, un tip ne-a oprit să ceară informațtii, bineînțeles în grai unguresc. Noi l-am rugat să spună “in English”, moment în care s-a enervat și a mers mai departe. Ceva asemănător am pățit și la castelul Buda, când am dorit să aflăm o informație de la un gardian. Acesta ne-a dus la un alt coleg, care chipurile știa engleză. Până la urmă ne-am descurcat și ne-am amuzat de cele întâmplate.

La capitolul “mâncare”, vă recomand gulașul tradițional unguresc. Nouă ne-a fost servit direct din cratiță, probabil ține tot de tradiție. Veți găsi, evident, și celebrul Kurtos Kolacs, cald și pufos.

Budapesta este un oraș frumos și deloc scump. Barierele legate de limba vorbită sau mijloacele de transport învechite doar vă vor îmbogăți experiența, așa că bucurați-vă de ceea ce orașul vă poate oferi.

Călătorii frumoase!

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s